Era august 1916, eram în plin Război Mondial, iar agenţii lui Mihail Moruzov furau, din automobilul ambasadorului german la Bucureşti, Hilmar von dem Bussche, o servietă.

Printre documentele secrete a fost găsită şi o listă cu personalităţi ale României care fuseseră corupte de germani pentru a influenţa intrarea ţării noastre în război alături de Puterile Centrale. De asemenea, în safe-ul fostului director general al societăţii petroliere Steaua Română, Alfred Günther sau Guenther, a mai fost descoperit un dosar cu peste 200 de nume de politicieni, funcţionari, oameni de afaceri, ziarişti, oameni de cultură etc. care fuseseră cumpăraţi de spionii Puterilor Centrale.

Mille incoruptibilul

De remarcat că, deşi reuşiseră cumpărarea unor jurnalişti de la Adevărul, proprietarul acesuia, Constantin Mille, nu putuse fi corupt.

Aşa, că în primăvara lui 1919, când se punea problema unei amnistii, acesta îşi permitea să scrie:

„Aceia din lumea politică, cari în timpul neutralităţei au fost contra sentimentului naţional, cari au luat bani de la nemţi, cari sunt trecuţi în lista lui Guenther, cari apoi, când duşmanul a intrat în ţară, i-a dat concurs ca să de iluziunea lumei că România cucerită era un fel de guvernământ legal, în sfârşit aceia cari, direct ori indirect, au dat concurs guvernului Marghiloman, pentru a face sub ocupaţia germană un simulacru de guvern român, în realitate german.

Dacă am avea tribunale adevărat revoluţionare pe toţi aceştia i-aş condamna fără milă. Chiar şi pe ziariştii cari au dat concursul lor intelectual, fie nemţilor, fie guvernului Marghiloman.

Ne ţinem însă de lege. Dacă aceasta este starea juridică a acestor oamnei, o condamnare va fi greu de obţinut.

Îi condamnă opinia publică, dar legile nu-i pedepsesc. Sunt desigur excepţiuni pentru aceia cari au făcut fapte concrete.

De pildă aceia cari au silit – vorba vine – pe Mitropolitul Primat să iscălească cunoscuta Chemare. Ceilalţi, din nenorocire, sunt acoperiţi de condica penală. Va fi greu instrucţiei să găsească fapte contra lor.

Lucrul acesta l-am văzut în procesul ziariştilor. Oamenii aceia s-au făcut vinovaţi de a se pune în serviciul Komandaturei germane, dar ei pot invoca credinţele lor şi delicte de opiniune nu există.

Dar dacă se găsesc fapte contra acestor ticăloşi – şi scriu cuvântul de ticăloşi dându-mi seama de ceea ce scriu, oamenii aceştia trebuie pedepsiţi fără milă.

Dar dacă nu există act de trădare, ceea ce în condica penală se chiamă trădare, atunci nu-i nimic de făcut.

Şi trebue de făcut o constatare tristă: Eu am venit din străinătate foarte bătăios contra trădătorilor. Îmi ziceam că dacă legea nu-i condamnă, societate română îi va arunca ca pe nişte ciumaţi din sânul ei. Nu este astfel.

Societatea română trăeşte în cea mai urâtă promiscuitate. Trădători şi oameni cari şi-au făcut datoria îi vedem pătrunzând pretutindeni, la cluburi, în localurile publice, în familii.

N-a rămas tot d. Marghiloman vice-preşedinte al Jockei-Clubului care President e regele? În această stare de lucruri, ce este de făcut? Să fie pedepsiţi cei cu vinovăţie patentă şi să se dea amnistia generală tuturor celorlalţi”.